Directioneaza 2%


Direcționează și ajuți o persoana să beneficieze de o mamografie gratuită.

Împreună salvăm vieți!

Zeci de mame, bunici și prietene, femei cu posibilități materiale limitate, care nu au avut niciodată în viață șansa să facă un control de specialitate al sânilor, au beneficiat deja de mamografii gratuite prin campania socială Mamografia Salvează Vieți, susținută de Asociația Donna pentru Sănătatea Femeilor, în parteneriat cu Donna Medical Center.
Pentru o parte dintre ele, Mamografia Salvează Vieți a fost șansa lor de a descoperi la timp că suferă de neoplasm mamar și au putut astfel să urmeze protocolul de investigații și tratament necesar. Această diagnosticare în fază incipientă a însemnat o nouă șansă la viață.

Te invităm să direcționezi 2% din impozitul pe venit către Asociația Donna pentru Sănătatea Femeilor (ONG ce susține și finanțează proiectul Mamografia Salvează Vieți). Banii acumulați astfel vor fi folosiți pentru continuarea programului de screening profesionist destinat altor sute de femei aflate în nevoie și care, în acest fel, vor beneficia de mamografii gratuite în cadrul clinicii Donna Medical Center.

 

CE TREBUIE SĂ FACI

Descarcă formularele 230 și 200 pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venit, formulare precompletate cu datele noastre.
Trebuie doar să le printezi, să le completezi apoi să le depui prin oricare dintre aceste variante:
1. Le trimiți prin poştă la adresa: Strada Traian, nr. 234, etaj 1, sector 2, Bucureşti.
2. Le depui personal la Administraţia Financiară de care aparţineţi.

Este esenţial ca Formularul 230 sau 200, denumite și Declarația 230 și Declarația 200, să fie depuse, prin oricare dintre metodele de mai sus, la Administraţia Financiară.